luni, 7 ianuarie 2013

Tort Colorat

Sarbatorile de iarna au trecut dar un desert este oricand binevenit. De aceea va invit sa facem un tort mai deosebit decat un tort obisnuit. De ce este mai deosebit? Pentru ca straturile de blat sunt orientate pe verticala, pe orizontala ca un tort normal. Acesta este Tortul Colorat si, poate nu o sa ma credeti, dar se prepara foarte usor. Faceti doua blaturi de tort de marime dreptunghiulara iar in final veti obtine un tort ... rotund! Si inca ceva: acest tort este foarte mare, puteti taia cel putin 12 - 15 portii.



Ingrediente:

Blat de culoare galbena:- 5 oua
- 10 linguri zahar
- 5 linguri lapte
- 10 linguri faina
- 1 praf de copt


Blat de culoare maro:- 5 oua
- 10 linguri zahar
- 5 linguri lapte
- 8 linguri faina
- 1 praf de copt
- 2 linguri cacao

Crema:
- 500 ml lapte
- 250 g zahar
- 6 linguri faina
- 400 g unt (sau margarina)
- 3 zahar vanilat
Pasul 1 Reteta de acasa : TORT COLORAT: Prepararea primului blat de tort (blat de tort de culoare galbena)


Pentru prepararea primului blat de tort, cel de culoare galbena, luam 5 oua si separam albusurile de galbenusuri.

In castronul in care am pus galbenusurile, adaugam 10 linguri de zahar si un praf de copt. Amestecam.

Apoi adaugam 5 linguri de lapte si 10 linguri de faina.


Dupa aceea batem albusurile spuma.


Adaugam spuma peste compozitia cu galbenusuri si amestecam usor pana incorporam spuma.

Intr-o tava de cuptor punem hartie de copt.

Punem compozitia de blat si dam tava la cuptor pentru aproximativ 15 minute, la foc potrivit.


Cand blatul este copt, il scoatem din tava.

Pasul 2 Reteta de acasa : TORT COLORAT: Prepararea celui de-al doilea blat de tort (blat de tort de culoare maro)


Pentru prepararea celui de-al doilea blat de tort, cel de culoare maro, procedam ca la Pasul 1 cu mentiunea ca aici mai adaugam 2 linguri de cacao.

Cand compozitia este gata, dam tava la cuptor si vom obtine astfel si cel de-al doilea blat de tort.


Pasul 3 Reteta de acasa :  TORT COLORAT : Prepararea cremei pentru tort

Acum preparam crema: intr-o cratita punem 500 ml lapte si o punem pe foc. Cand fierbe punem 250 g zahar si 6 linguri de faina. Pentru ca faina sa se dizolve bine si sa nu se faca ghemotoace (cocoloase), putem sa oprim cateva linguri de lapte din cele 500 ml si sa amestecam cu faina intr-o cana; turnam apoi in lapte pe foc. 

Amestecam pana se ingroasa. Apoi o dam la racit.

Intr-un alt vas punem untul (doua pachete) si il amestecam cu 3 pliculete de zahar vanilat.



Cand compozitia de lapte cu faina s-a racit, cele doua se amesteca. Mare atentie: untul se introduce in compozitia cu lapte, putin cate putin, cu grija sa nu se taie. 

Dupa ce le-am amestecat, impartim crema in 1/3 care ramane de culoare alba si 2/3 in care punem cacaoa.


Pasul 4 Reteta de acasa :  TORT COLORAT : Taierea blaturilor pentru tort

Pana in acest moment am pregatit doua blaturi de tort: unul galben si unul maro. In continuare trebuie sa taiem blaturile. 

Fiecare blat de tort va fi taiat in 3 parti pe lungime si apoi fiecare parte in doua pe latime.


In final vom obtine 6 fasii de culoare galbena si 6 fasii de culoare maro.


Pasul 5 Reteta de acasa : TORT COLORAT: Realizarea Tortului Colorat

Crema fiind gata si blaturile fiind taiate, putem sa facem tortul. 

Luam o fasie de tort de culoare maro si o ungem cu crema de culoare alba. Apoi o rulam.

Punem rulada obtinuta pe mijlocul platoului. 

Dupa aceea luam o fasie de culoare galbena si o ungem cu crema de culoare maro si o punem in jurul ruladei maro. Apoi continuam cu alta fasie de blat de culoare opusa. Si tot asa... pana terminam toate bucatile de blat.





Intr-o cana mai mare punem 350 ml apa pe care o amestecam cu 4 linguri de zahar si putina esenta de rom. Apoi insiropam tortul cu acest sirop.


Cu crema ramasa imbracam tortul.


Apoi il decoram dupa cum dorim, cu ciocolata rasa sau imbracat in frisca sau cu diverse decoratiuni pentru tort.



Pofta Buna la Reteta de acasa :  TORT COLORAT !

Un comentariu:

  1. Gracias hermosas tortas hasta que encontre una pagina que me enseñe como hacerlas y PASO A PASO increible estoy super contenta.

    RăspundețiȘtergere