Pagini

vineri, 23 februarie 2018

Papanasi cu Smantana si Gem de Afine


Astazi va invit sa pregatiti ceva delicios, Papanasi cu Smantana si Gem de Afine.  Intr-adevar, foarte gustosi! Iata ce usor se prepara:


Ingrediente:
-         500 gr branza de vaci
-         300 gr faina
-         2 oua
-         2 pliculete zahar vanilat
-         2 linguri zahar tos
-         1 lingurita esenta lamaie/portocala
-         Coaja rasa de la o lamaie
-         1 lingurita rasa de bicarbonat de sodiu
-         1 praf de sare
-         ulei pentru prajit 

Pentru decor:
-         smantana
-         gem sau dulceata de afine


Pasul I: Reteta de acasa: Papanasi cu Smantana si Gem de Afine: pregatirea aluatului
In primul rand trebuie ca branza sa fie scursa bine de zer, caci altfel va necesita mai multa faina. Se amesteca branza de vaci cu ouale, zaharul vanilat, zaharul tos, praful de sare si coaja de la lamaie. Apoi se adauga bicarbonatul de sodiu, esenta de lamaie si coaja rasa, dupa care se incorporeaza faina si se omogenizeaza. Nu se exagereaza cu framantatul pentru ca papanasii sa iasa cat mai pufosi. Aluatul este lipicios, insa pentru a-l modela folosim faina. Se lasa sa se odihneasca 20 minute.



Pasul II: Reteta de acasa: Papanasi cu Smantana si Gem de Afine: prajirea papanasilor
Dupa ce aluatul a fost pregatit, se imparte in 8 parti egale. Din fiecare parte de aluat opriti o bucatica din care veti face biluta care se pune deasupra papanasului. Apoi din restul de aluat modelati papanasul, care va fi rotund, cu gaura in mijloc, de forma unui covrig. La fel procedati cu toti papanasii.
Dupa ce ati modelat jumatate din ei, puneti uleiul la incins intr-o cratita pe foc. (Papanasii trebuie prajiti in ulei foarte mult pentru a nu se lipi intre ei si nici de fundul cratitei.) Si continuati sa ii modelati si pe ceilalti papanasi. Cand uleiul este bine incins, puneti papanasii si ii prajiti atat pe o parte cat si pe cealalta, la foc potrivit, apoi ii scoateti pe un platou pe care ati pus prosop de hartie pentru a absorbi surplusul de ulei. Prajiti toti papanasii si bilutele lor.



Pasul III: Reteta de acasa: Papanasi cu Smantana si Gem de Afine: decorarea papanasilor
Dupa ce ati prajit toti papanasii, decorati fiecare papanas cu smantana si gem sau dulceata de afine. Se servesc calzi, dar sunt foarte buni si reci!




Pofta buna la Papanasi cu Smantana si Gem de Afine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu