Pagini

vineri, 25 decembrie 2015

Prajitura Zebra din Albusuri cu Capsune

        Chiar daca acum este iarna si nu avem la fel de multe fructe ca vara, putem sa pregatim niste dulciuri foarte delicioase cu fructe din congelator sau fructe din compot. De aceea va invit sa pregatim o prajitura deosebita numita PRAJITURA ZEBRA DIN ALBUSURI SI CAPSUNE
         Da, ati citit bine, prajitura din albusuri. Aceasta prajitura nu are niciun galbenus, asa ca atunci cand pregatiti aceasta prajitura folositi doar albusurile; cu galbenusurile faceti ce doriti; le folositi la maioneze, oua umplute, cozonaci sau altele. 
          Prajitura Zebra din Albusuri si Capsune este o prajitura care nu are nevoie de galbenusuri si nici de praf de copt. Si inca ceva, in loc de capsune puteti folosi cirese, visine, fructe de padure sau fructele dumneavoastra preferate.



Ingrediente:


600 gr capsune
8+3 albusuri
300 gr zahar
250 gr faina
150 gr ulei
100 gr iaurt
50 gr cacao (aprox 2 linguri cu varf)
100 gr ciocolata
1 pliculete zahar vanilat
1 praf de sare



Pasul 1 Reteta de acasa : PRAJITURA ZEBRA DIN ALBUSURI CU CAPSUNE: pregatirea prajiturii

Spalam capsunele si le lasam la scurs intr-o sita.

Pregatim tava pentru copt pe care o tapetam cu hartie de copt.
Cu mixerul batem foarte bine 8 albusuri la care adaugam un praf de sare. Cand spuma este tare, adaugam treptat 200 gr zahar si zaharul vanilat si mixam in continuare pana cand se topeste zaharul.

Peste spuma de albusuri adaugam treptat uleiul, apoi iaurtul mixand in continuare pana acestea se incorporeaza in compozitie.
Adaugam treptat 200 gr faina si amestecam usor cu o spatula sau o lingura de lemn.
Apoi impartim aluatul in doua parti egale, in doua castroane. Intr-un castron adaugam cacaoa iar in celalalt restul de 50 gr faina, dupa care amestecam cu lingura de lemn fiecare compozitie in parte.



In compozitia alba punem ciocolata, taiata marunt.


   
Pasul 2 Reteta de acasa :  PRAJITURA ZEBRA DIN ALBUSURI CU CAPSUNE: punerea prajiturii in tava de copt

Acum punem compozitia in tava de copt in felul urmator: luam o lingura din compozitia alba si o punem in mijlocul tavii, apoi punem o lingura din compozitia cu cacao peste cea alba, apoi una alba peste cea cu cacao, apoi iar una cu cacao, si tot asa pana se termina toata compozitia. In final vor rezulta mai multe cercuri concentrice.




Peste aceasta compozitie punem fructele si dam tava la cuptorul incins pentru aproximativ 30 de minute la foc potrivit si o lasam acolo pana cand prajitura este coapta de trei sferturi.


Intre timp se bat spuma cele 3 albusuri cu restul de zahar, adica 100 gr, pana cand vom avea o bezea ferma.

Cand prajitura este aproape coapta, o scoatem din cuptor, intindem bezeaua pe ea si o mai lasam la copt inca 10 sau 15 minute pana cand prajitura este coapta bine iar bezeaua este usor rumenita.

Scoatem prajitura din cuptor si o lasam sa se raceasca in tava. Cand este rece scoatem prajitura din tava si o taiem bucatele de marimea dorita. Prajitura arata foarte bine caci la racire deasupra bezelei vor aparea mici perlute aurii.






                                                                      Pofta buna la 
PRAJITURA ZEBRA DIN ALBUSURI CU CAPSUNE !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu