Pagini

joi, 2 februarie 2012

Fasole batuta

Astazi la Reteta de Acasa va prezentam o reteta foarte populara si simplu de facut. Multa lume iubeste fasolea. De data aceasta preparam Fasole batuta sau cum se spune in Ardeal Fasole frecata!

Ingrediente:


- 0,5 kg fasole boabe
- 4-5 cepe
- 2 morcovi
- 1 capatana usturoi
- 1 lingurita boia de ardei dulce
- 3 linguri ulei
- sare


Pasul 1 Reteta de acasa : FASOLE BATUTA: Pregatirea ingredientelor
Pentru aceasta reteta avem nevoie de 500 g fasole (daca vrem sa facem o cantitate mai mare, punem fasole mai multa); ar fi bine daca am folosi fasole cu bobul mare; este mai gustoasa. Daca nu, folosim fasole obisnuita. Alegem fasolea bob cu bob ca sa nu ramana boabe mai negre sau stricate. 


Dupa ce am ales fasolea, o punem la foc intr-o oala cu apa si putina sare. 

Curatam 2 morcovi si ii taiem in doua si ii punem peste fasole la fiert. Morcovii vor face fasolea mai gustoasa.

Pasul 2 Reteta de acasa :  FASOLE BATUTA : Pregatirea cepei
Pana fierbe fasolea curatam ceapa si o tocam marunt.

   
Apoi punem ceapa intr-o tigaie ca sa o rumenim in putin ulei. Cand ceapa s-a inmuiat si incepe sa se rumeneasca, punem o lingurita de boia de ardei dulce. Amestecam si stingem focul.


Pasul 3 Reteta de acasa :  FASOLE BATUTA : Pregatirea fasolei batute
Dupa ce fasolea a fiert, o scurgem de zeama si o zdrobim foarte bine fie cu presa de cartofi fie cu robotul de bucatarie pana cand toate boabele au fost zdrobite bine si am obtinut o pasta. Adaugam putina sare si jumatate din ceapa calita si amestecam. 


Optional: daca va place gustul de usturoi, atunci puteti curata si zdrobi cativa catei de usturoi si ii adaugati in fasole.


Si astfel fasolea batuta (sau fasolea frecata cum ii spunem noi in Ardeal!) este gata. Punem fasolea intr-un castron de portelan si o decoram cu restul de ceapa prajita. 


Un mic secret: fasolea aceasta merge foarte bine cu salata de varza acra sau salata de ardei capia copti. Yam-yam!

Pofta Buna la Reteta de acasa :  FASOLE BATUTA !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu